În momentul izbucnirii flăcărilor, proprietarul, nu se afla acasă. La sosirea echipajelor, focul se manifesta în interiorul bucătăriei, iar casa scării era inundată cu fum, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Pompierii au pătruns în interiorul apartamentului, după care au localizat şi lichidat incendiul, în acelaşi timp ventilând natural încăperile şi casa scării. Nu a fost necesară evacuarea persoanelor din bloc. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de o oră de la anunțarea lui.Au ars elemente de mobilier şi un aparat cu microunde. S-au degradat finisajele interioare. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs de cuptorul cu microunde lăsat sub tensiune.
Incendiu izbucnit la un apartament în Burdujeni
Sâmbătă, 19 septembrie, pompierii militari suceveni au intervenit cu două autospeciale, o autoplatformă şi o ambulanţă SMURD, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la etajul IV, al unui bloc de locuinţe, de pe str. Brânduşei, din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat apartamentul.
Lasa un raspuns