La sosirea echipajelor, ardeau violent bucătăria de vară şi o anexă din lemn, construcţii corp comun, dispuse în formă de „L”, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Proprietara, în vârstă de 86 de ani, era blocată în bucătăria cuprinsă de flăcări. Doi pompieri salvatori, echipaţi corespunzător, au pătruns în interior şi au evacuat-o pe femeie. La o primă evaluare, victima avea arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 30% din corp şi era intoxicată cu monoxid de carbon. Pompierii paramedici SMURD au preluat-o, i-au acordat primele îngrijiri medicale şi i-au administrat oxigen. După ce a fost stabilizată, ambulanţa SMURD a transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Fălticeni.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:50. Au ars bucătăria de vară pe aproximativ 20 de metri pătraţi şi anexa din lemn pe 40 de metri pătraţi. Au mai ars circa 4 metri cubi lemn de foc şi alte bunuri din gospodărie.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de sistemul de încălzire amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Din fericire, pompierii au salvat-o pe proprietară, locuinţa acesteia şi o anexă gospodărească.
„Ca şi în cursul zilei trecute, intervenţiile pentru localizarea şi lichidarea incendiilor au fost deosebit de grele, în condiţii vitrege, cu temperaturi foarte scăzute şi vânt puternic, condiţii care puteau determina propagarea cu rapiditate a flăcărilor la construcţiile din preajma focarelor. Din fericire, prin intervenţia promptă şi susţinută a pompierilor militari suceveni şi a lucrătorilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, toate incendiile au fost localizate şi lichidate în limitele găsite, protejându-se astfel construcţiile cu bunurile aferente, aflate în vecinătatea gospodăriilor afectate de flăcări”, au precizat reprezentanții ISU Suceava.
Lasa un raspuns