Militarii Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Izvoarele Sucevei, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie, ce aparţine lui Gheorghe B., din satul Bobeica, comuna Izvoarele Sucevei.

La sosirea echipajelor, ardea clădirea atelierului, construită din lemn, cu învelitoare din carton tip „onduline”, existând pericolul de propagare la casele şi anexele gospodăreşti din imediata apropiere.
Au ars atelierul de tâmplărie pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, circa 20 de metri cubi lemn stratificat folosit pentru a confecţiona mobilier, instalaţia electrică, 50 de metri liniari de cablu telefonic, o lampă de iluminat public, tâmplărie din PVC şi alte bunuri. Flăcările au degradat mai multe scule şi utilaje folosite în procesul de prelucrare a lemnului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, produs de un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţele şi anexele învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:25.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.