Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunțat, sâmbătă dimineață, despre izbucnirea unui incendiu pe raza Ocolului Silvic Pojorâta.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, în zona numită Valea Șurii, ardeau, pe o suprafață de aproximativ 20 de ari, litieră, doborâturi și resturi lemnoase, cu pericol de propagare la fondul forestier.

Aproximativ o sută de persoane, pompieri militari de la Detașamentele Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Vatra Dornei, lucrători ai Ocoalelor Silvice Pojorâta, Vama și Breaza, lucrători de la SVSU* Pojorâta, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști și voluntari, au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Deși suprafața afectată nu este una mare, intervenția a fost deosebit de grea și a solicitat la maxim forțele participante, din cauza lipsei apei în zonă, a terenului accidentat și a vântului puternic, dar mai ales din cauza faptului că incendiul se manifesta în profunzime, în litieră, la o adâncime de aproximativ 30 de centimetri.

S-a intervenit încontinuu pe tot parcursul zilei de sâmbătă, incendiul fiind localizat, iar pe timpul nopții au rămas în zonă 5 pompieri militari și 2 lucrători silvici.

În această dimineață, forțele au fost suplimentate și se lucrează până la lichidarea în totalitate a focarelor nestinse.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un rest de țigară aruncată nestinsă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.