Militarii Gărzilor de Intervenție Solca și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Cacica, Arbore și Botoșana,  au intervenit luni, 1 iulie, cu 7 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Cacica.

Incendiul a fost anunțat la ora 21:50.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de extindere la vecinătăți. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, ceea ce a permis dezvoltarea și propagarea flăcărilor.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:15.

Au ars casa de locuit P+M pe o suprafață de aproximativ 120 mp, adăpostul de animale pe 50 mp, depozitul de furaje pe 40 mp și o magazie pe 55 mp, toate construcții corp comun. A mai ars o magazie, construită independent de corpul comun, pe 20 mp, circa 5 metri cubi lemn de foc și 3 metri cubi de cherestea. S-au degradat tavanele și pereții locuinței, bunuri casnice și circa 2.700 kg de fân.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară și gospodăria învecinată, cu bunurile aferente. Au mai fost salvate două vaci, un cal, un porc și 15 găini.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.