Sâmbătă, 3 octombrie, ora 00.11, Poliția Municipiului Vatra –Dornei, a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie, despre faptul că în comuna COȘNA, sat Teșna, a luat foc un fânar.

În curtea locuinței de domiciliu a numitei Ț.  Antița din comuna COȘNA, sat Teșna, a luat foc adăpostul pentru animale, existând pericolul extinderii flăcărilor și la locuință.        

           La fața locului s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, care au localizat și au stins incendiul în urma căruia a fost distrus în totalitate adăpostul pentru animale, valoare totală a pagubelor fiind estimată la aproximativ 5.000 lei.

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Stampei, cu un buldoexcavator.

 Incendiul a fost lichidat la ora 4:00.
Au ars: adăpostul de animale pe o suprafață de 108 metri pătrați, furaje și unelte. S-au degradat trei ferestre de la casa de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința, anexele și garajul gospodăriei.

            S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.