La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul casei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă. De asemenea, exista pericolul de propagare la o altă casă, o anexă şi un camion, toate aflate în aceeaşi curte.
În incendiu au ars acoperişul casei pe 170 de metri pătraţi, planşeul mansardei, construit din rigips şi vată minerală, obiecte de mobilier, o pianină, aparatură electrocasnică, materiale textile depozitate în pod, tâmplărie din PVC şi documente ale unei societăţi comerciale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Un bărbat de 60 de ani, care a suferit un atac de panică în timpul intervenției, a primit primul ajutor din partea echipajului pompierilor paramedici SMURD, iar apoi a fost predată unui echipaj al Servciului de Ambulanță Judeţean Suceava.
Pompierii au salvat casa proprietarului cu bunurile din interior, o casă bătrânească, o anexă corp comun, compusă din şură şi adăpost de animale, şi un camion.
Lasa un raspuns