Facultatea de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) lansează în acest an primul Program postuniversitar de formare şi dezvoltare continuă în domeniul Securității Informatice, intitulat Fundamentele Securității Cibernetice, ce are în componență modulele Elemente introductive în securitatea cibernetică și Modalități de prevenție în spațiul virtual.
Înscrierile pentru admiterea la program se fac în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2019 iar cursurile se vor desfășura în perioada 8 – 30 noiembrie 2019. Durata programului de studiu este de 60 ore şi se va desfăşura cumulat, după un orar care va fi transmis ulterior cursanţilor. Lectorii programului sunt cadre didactice din USV și specialiști din industria TIC. Partener în desfășurarea activităților este compania specializată în securitate cibernetică Safetech Innovations. Taxa de școlarizare este de 1200 RON.
Programul reprezintă o oportunitate pentru persoanele din regiune care dețin o diplomă de licenţă şi îşi doresc să acumuleze și să certifice cunoştinţe şi competenţe în domeniul securităţii informatice. Programul este avizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale și se finalizează cu un examen de certificare a competenţelor profesionale dezvoltate pe parcursul studiilor.
Înscrierea cursanţilor se va face în ordinea primirii dosarelor şi a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate. Este necesar un nivel minimal de cunoștințe și competențe în domeniul comunicațiilor și rețelelor de calculatoare, ce va fi evaluat și în cadrul unui interviu. Studiile de specialitate într-unul dintre programele de licență asociate ariei tehnologiilor informaționale și comunicațiilor constituie un avantaj în privința admiterii la acest program post-universitar.
Programul este primul dintr-un pachet de programe postuniversitare dezvoltate de USV în domeniul securității informaționale, care mai include Securitatea Sistemelor Informatice (90 de ore, 6 credite) și Managementul Incidentelor de Securitate Cibernetică (60 de ore, 4 credite)
Informaţii suplimentare pot fi consultate la adresa web http://www.cibsec.usv.ro
Inscrierea preliminară se face online, pe site-ul programului sau la Secretariatul Facultății de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, camera D105, Tel: +40 230 524801, secretariat@eed.usv.ro sau lucia.popescu@usm.ro, Tel: +40 230 522978, int.124
Lasa un raspuns