În perioada următoare, în patru şcoli din judeţele Botoşani, Neamţ, Suceava și Vaslui se va derula activitatea de evaluare a competenţelor de literaţie ale elevilor.

Această activitate are loc în cadrul proiectului Reading to Learn, implementat de Asociaţia Română de Literaţie, în parteneriat cu Romanian American Foundation, Ministerul Educaţiei Naţionale şi inspectoratele şcolare din judeţele din Regiunea de Nord Est, precizează reprezentanții IŞJ Suceava.

Potrivit acestora, activitatea beneficiază de expertiza prof. dr. William Brozo de la George Masson University SUA, expert în domeniul literaţiei. Prof. dr. William Brozo va fi prezent timp de 5 zile la Iaşi şi se va deplasa la şcolile din Regiunea de Nord Est incluse în proiect. Acesta a răspuns invitaţiei făcută de prof. drd. Liliana Romaniuc (manager al proiectului) de a face parte din echipa de experţi internaţionali ai proiectului.

Obiectivul principal al proiectului Reading to Learn este îmbunătăţirea competenţelor de învăţare ale elevilor, prin folosirea strategiilor şi metodelor de literaţie în predare de către toţi profesorii şcolii.

Dintre rezultatele preconizate amintim realizarea unei analize cu privire la nivelul competenţelor de literaţie ale elevilor, acreditarea primului program de formare în domeniul literaţiei, formarea a peste 500 de profesori din toate disciplinele, traducerea a două cărţi de literaţie în limba română, realizarea unui ghid despre literaţie, realizarea a cinci culegeri cu texte auxiliare care vor fi folosite în predare şi organizarea de seminarii locale şi regionale pe tema literaţiei.

„Reading to Learn este unul dintre primele proiecte din România care abordează problema competenţelor de literaţie ale elevilor ca posibilă cauză a rezultatelor slabe ale acestora la testele naţionale şi internaţionale. Conform literaturii de specialitate, termenul literație înseamnă lectura, înţelegerea, folosirea şi reflectarea asupra textelor scrise cu scopul dezvoltării cunoaşterii şi a capacităţii elevilor de a învăţa pe tot parcursul vieţii”, arată reprezentanţii IŞJ.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.