Pentru că nu vrea să lase nimic neterminat, chiar dacă nu va mai câștiga un nou mandat, primarul a anunțat că modernizarea continuă.
A mai rămas descoperită zona dintre strada Ștefan cel Mare – de la intersecția cu strada Mitropoliei – și Palatul Finanțelor. Este bine de reținut că accesul pe această stradă va fi deschis doar pietonilor, autoturismele nemaiputând intra pe această porțiunie. „Nu vrem să paralizăm toată activitatea de acolo, deci strada va fi închisă şi se va circula doar pietonal. Este vorba despre lucrări aferente Programului Naţional de Dezvoltare Locală, în acest an propunându-ne să finalizăm etapa cuprinsă între străzile Mitropoliei şi Ana Ipătescu, în faţa magazinului Bucovina”, reliefează administratorul Sucevei, menționând că aceste intervenții vor dura nu mai puțin de patru luni – exact până la alegerile locale.
Edilul s-a mai lăudat și cu faptul că a reușit să obțină la licitația pentru aceste lucrări o economie de un milion de lei. Deși inițial edilul pregătise 2.57 milioane de lei din vistieria orașului, asociația dintre Victor Construct și Auto Tehnorom va efectua aceste lucrăi pentru 1.57 milioane de lei.
Având această economie de un milion de lei, primarul a anunțat că se va face și o a treia etapă de modernizări. Se va mai face o completare de la bugetul local, și se va moderniza orașul pentru a treia oară. „Din economiile făcute în urma licitaţiei, vrem să declanşăm şi a treia etapă, cea cuprinsă între strada Ştefan cel Mare, prin faţa Palatului Finanţelor, pe strada Vasile Bumbac, până la Consiliul Judeţean”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Pe segmentul din strada Ştefan cel Mare, aflat în faţa sediilor Parchetelor, BCR ŞI Muzeului de Istorie, se va turna covor asfaltic, după ce s-a renunțat la ideea placării cu dale de granit, mai ales după rezultatul dezamăgitor de pe esplanada Casei de Cultură.
Lasa un raspuns