Artista Angelica Flutur, cea despre care personalități marcante ale folclorului românesc au spus că este „jumătate înger, jumătate fluture”, își pregătește primul concert din viața ei, în calitate de organizator și gazdă.


Fiind un concert de lansare a albumului „Pe Obcini în Bucovina”, alături de aceasta vor fi numeroși colegi din țară. Astfel, sucevenii vor avea ocazia să îi vadă într-un recital de excepție pe soții Giurgi, Steliana Sima, Mariana Deac, Olguța Bebec și Remus Novac, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Sorin Filip, Diana Călinescu, Ovidiu Homorodean, Oana Tomoioagă, Alexandru Brădățan, Stana Stepănescu, Bogdan Cioranu, Vlăduța Lupău, Alexandru Cozaciuc, Simona Matachi, Ansamblul Folcloric „Arcanul” din Fundu Moldovei și Orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava, condusă de maestrul Viorel Leancă.
Angelica Flutur îi asigură pe toți cei care vor fi prezenți alături de ea că vor avea parte de un altfel de spectacol folcloric decât cele cu care au fost obișnuiți până acum, și asta pentru că aceasta a încercat să îi reunească pe scena Casei de Cultură din Suceava pe cei care au fost alături de ea pe parcursul traseului artistic. Drept dovadă, nu mai puțin de trei dirijori renumiți vor deschide spectacolul de duminică, 19 noiembrie.
Trebuie să vă mărturisesc că mă încearcă emoții puternice când vine vremea să vorbesc despre acest eveniment extrem de important din viața mea de artist. Faptul că în acest moment nu mai avem bilete la casă mă responsabilizează și mai tare să fiu atentă până în cel mai mic detaliu la ceea ce voi oferi duminică publicului meu minunat. Le mulțumesc tuturor pentru mesaje, dar și celor din alte județe care și-au anunțat prezența încă de la aflarea veștii, iar sucevenilor mei dragi le transmit faptul că îi aștept cu toată dragostea la acest eveniment. Gândul meu se îndreaptă și către colegii mei de cântec care, cu o neașteptată promptitudine, au răspuns invitației mele. Le mulțumesc din inimă și îi asigur că au dat dovadă de o adevărată lecție de omenie pentru mine”, a declarat, pentru SuceavaLive, Angelica Flutur.


Trebuie menționat faptul că, la concertul de duminică și-au anunțat prezența numeroase persoane din alte județe ale țării, de peste hotare, dar și mulți oameni din satul natal al artistei și de la școlile în care aceasta a activat.
De loc din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, Angelica Flutur este astăzi una dintre cele mai iubite artiste ale Bucovinei, ascensiunea sa bazându-se pe faptul că a ales întotdeauna un repertoriu autentic și o ținută impecabilă, lipsită de elemente nepotrivite. Duminică, 19 noiembrie, artista își lansează al doilea album din carieră, intitulat „Pe Obcini în Bucovina”.

Ziarul SuceavaLive recomandă acest eveniment.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*