Consiliul Județean Suceava organizează în perioada 20 – 23 septembrie 2018, în colaborare cu Ministerul Turismului, un info tour de promovare turistică a Bucovinei adresat Destinaţiilor EDEN din România.
Anunțul a fost făcut președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că la întrunire vor fi prezenți 19 reprezentanți ai Ministerului Turismului şi ai Destinațiilor de Excelență din România.

„Vor fi prezenți din alte destinații care au fost premiate de Comisia Europeană cum ar fi Șcheii Brașovului, Țara Făgărașului, Țara Chioarului, Mărginimea Sibiului, Parcul Național Apuseni etc. Noi dorim anul viitor să organizăm un info tour cu destinațiile EDEN din toată Europa să vină în județul Suceava pentru a promova și mai mult această destinație”, a spus Flutur.

În cadrul info tourului se dorește efectuarea schimburilor de bune practici între Destinațiile Europene de Excelență din România dar şi de promovare a județului Suceava.
Organizarea acestuia are la bază faptul că Municipiul Suceava a obținut în anul 2017 titulatura de „Destinaţie Europeană de Excelenţă” pentru turism cultural. Info tourul va cuprinde în program şi vizite la obiective turistice reprezentative pentru municipiu precum Muzeul de Istorie, Muzeul Satului Bucovinean şi Cetatea de Scaun a Sucevei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.