Centrul Infotrafic a transmis vineri dimineaţă că pe DN 2 Suceava-Siret, în localitatea Bălcăuţi, judeţul Suceava, un autotren înmatriculat în Ucraina a derapat şi a rămas imobilizat într-un şanţ şi parţial pe carosabil.
Conform sursei citate, nu sunt persoane rănite, însă traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat pe DJ 208, prin localitatea Bălcăuţi. Se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 8.00, potrivit Agerpres.
Totodată, Centrul Infotrafic semnalează că este ceaţă, vizibilitatea fiind scăzută sub 200 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.
„Pe timp de ceaţă, recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din faţă şi să folosească corespunzător luminile. Trebuie să atragem atenţia şi pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic”, subliniază poliţiştii rutieri.
În contextul protestelor transportatorilor şi ale fermierilor, pe DN 2, în localitatea Afumaţi, la limita cu oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, traficul rutier se desfăşoară normal pe sensul de mers către Urziceni, dar pe sensul de mers către Capitală este în continuare restricţionată banda 1, din cauza autovehiculelor parcate ale protestatarilor.
Lasa un raspuns