Vineri, 7 ianuarie, în jurul orei 14.00, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată de o femeie de 35 ani, din comuna Fântâna Mare, cu privire la faptul că a fost înșelată de o persoană necunoscută cu suma de 1.700 lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 10.00, victima a fost contactată pe telefonul fix de la domiciliu de o persoană care s-a recomandat ca fiind directorul unei firme de telefonie şi că a câştigat un premiu în valoare de 30.000 lei, dar pentru a intra în posesia acestuia trebuie să depună suma de 1.700 lei, într-un cont.

După ce victima a depus suma de bani şi-a dat seama că a fost înşelată și a sesizat poliția.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracţiunii de înşelăciune, ce urmează să fie soluţionat procedural.

Poliţiştii trag încă odată un semnal de alarmă cetăţenilor să nu cadă în plasa persoanelor care sună la întâmplare pe telefoane mobile şi se recomandă ca fiind reprezentanţi ai unor firme de telefonie mobilă, de electrocasnice sau producători de automobile şi anunţă pe cel sunat că, în urma unui concurs, este fericitul câştigător al unor bunuri precum autoturisme, telefoane mobile, plasme TV, sume de bani, minute gratuite. De asemenea poliţiştii recomandă cetăţenilor să fie sceptici atunci când sunt anunţaţi din senin prin telefon că au câştigat bunuri şi sume importante de bani, să manifeste prudenţă atunci când un străin le cere telefonic, date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când li se cere să plătească diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa-zisului premiu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.