Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu echipa sa a efectuat al doilea transplant cardiac din acest an din România, beneficiar fiind un bărbat de 39 de ani din Bucureşti.
Donatorul, un tânăr de 17 ani din Suceava, a fost victima unui accident rutier.
„Pacientul transplantat este un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat pe lista receptorilor de peste 2 ani şi este din Bucureşti. Cordul a fost prelevat în cursul nopţii de la Spitalul Judeţean Suceava, de către o echipă de medici din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, donatorul fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală, datorită unui accident vascular hemoragic post traumatic. Transportul echipei şi al organului prelevat a fost asigurat de un echipaj SMURD, cordul sosind în Târgu Mureş pe calea aerului după un zbor de 80 de minute. Intervenţia a durat 6 ore şi s-a încheiat cu succes, pacientul fiind în prezent stabil şi în stare clinică bună”, a anunţat, duminică, dr. Horaţiu Suciu, într-un comunicat de presă.
Potrivit medicului, pe lista de aşteptare pentru transplant există în acest moment 32 de pacienţi cu indicaţie de urgenţă, care aşteaptă intervenţia chirurgicală salvatoare, însă lipsa donatorilor periclitează această activitate.
Ficatul a fost transplantat în centrul de la Spiridon la un bărbat de 61 de ani, din Botoșani, care suferă de ciroză.
O femeie, în vârstă de 56 de ani, tot din Suceava, a primit un rinichi, la Spitalul Parhon. Din 2011 aceasta a fost diagnosticată cu boala cronică de rinichi, iar din 2016 făcea dializă, de trei ori pe săptămână. Au mai fost alţi doi posibili primitori ai rinichiului, din Bacău şi din Botoşani, însă din punct de vedere al compatibilităţii, femeia din Suceava a fost cea mai potrivită.
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro
Lasa un raspuns