Joi, 27 aprilie, inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Petru Crăciun, a informat într-o conferință de presă că, în primul trimestru al anului 2023, au fost constituite 4 consorții școlare în județul Suceava, pentru anul școlar 2023-2024, respectiv Consorțiul Școlar Marginea cu 3 școli, Consorțiul Școlar Moldovița cu 3 școli, Consorțiul Școlar Rădăuți cu 8 școli și Consorțiul Școlar Centrele de Studii Europene și „Ștefan cel Mare și Sfânt” – cu 4 școli postliceale sanitare particulare.
În ceea ce privește pensionarea cadrelor didactice pentru limita de vârstă, prof. Crăciun a precizat că 77 de cadre didactice au îndeplinit condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă și stagiul de cotizare la 1 septembrie 2023.
„De altfel, 19 cadre didactice au întregit norma didactică, începând cu 01.09.2023, iar 18 cadre didactice au completat norma didactică, începând cu 01.09.2023. Totodată, au fost preluate, analizate, corectate și avizate proiectele de încadrare întocmite de directori, cu respectarea normelor metodologice din OMEN nr. 4165 din 24.07.2018 de la nivelul tuturor unităților de învățământ din județul Suceava, cu 1938 de posturi. În ceea ce privește modificarea contractului individual de muncă din perioadă detrminată în CIM pe durata de viabilitate a postului, 160 de cadre didactice au îndeplinit condițiile pentru modificarea contractului individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei”, a spus inspectorul general adjunct Petru Crăciun.
Acesta a adăugat că, în martie 2023, lista posturilor didactice/catedrelor a fost reactualizată, cuprinzând 1740 de posturi dintre care: 827 de posturi complete (177 pentru angajare perioadă nedeterminată și 650 pentru angajare perioadă determinată [541 vacante, 109 rezervate]) și 913 posturi incomplete pentru angajare perioadă determinată din care vacante – 792, iar rezervate – 121.
Referitor la etapa de pretransfer consimțit, prof. Crăciun a spus că au depus cereri însoțite de documente un număr de 8 cadre didactice pentru schimb de posturi, un număr de 99 cadre didactice titulare au depus cereri pentru pretransfer consimțit, iar 1 cadru didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei a solicitat modificarea repartizării.
„În cadrul acestei etape, în perioada 29 martie – 5 aprilie s-au desfășurat un număr de 37 de inspecții speciale la clasă și 1 probă practică.
Astfel, în ședința de repartizare din 24 aprilie 2023 s-au soluționat 2 cereri pentru restrângere de activitate, 6 cereri privind schimbul de posturi, 94 de cereri pentru pretransferul consimțit și 1 cerere privind modificare a repartizării.
Următoarea reactualizare a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete va fi realizată în data de 5 mai 2023, înainte de înscrierea candidaților în concursul național (titularizare)”, a conchis inspectorul Petru Crăciun.
Lasa un raspuns