Firma Pfeiffer a solicitat Primăriei Suceava marți, 22 octombrie, să avizeze impunerea unor restricţii de circulaţie atât în intersecţia Mărăşeşti, cât şi pe două străzi adiacente, Zamca şi Mărăşeşti.
Restricțiile sunt motivate de necesitatea realizării unei gropi cu un diametru de cel puțin doi metri, care va bloca total traficul rutier pe o bandă de circulaţie, atât în intersecție cât și pe străzile Zamca şi Mărăşeşti.
Deși constructorii au spus că lucrarea va dura doar două săptămâni, conducerea Primăriei Suceava s-a arătat reticentă, știute fiind întârzierile de la alte lucrări similare.
„Trebuie să vedem mai întâi care este soluţia cea mai potrivită, să discutăm problema şi cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere. Trebuie să stabilim împreună şi un termen cât mai strâns de realizare a lucrării, pentru că riscăm să blocăm o bună parte a intersecţiei, cu o groapă de vreo 2 metri”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Căminul de vane de pe bulevardul George Enescu, demarat în vară, a fost finalizat abia recent, lucrarea fiind estimată atunci de cei de la Pfeiffer tot pentru o perioadă de două săptămâni.
Lasa un raspuns