Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a discutat, joi, cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuryak, despre evoluţiile din zonă, acesta arătând că situaţia este dificilă şi că speră să fie soluţionată în cel mai scurt timp.

Întâlnirea a fost organizată la punctul de trecere a frontierei Siret – Porubnoe, la cererea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a dorit să discute cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuryak, despre relaţiile Suceava-Cernăuţi, modul de continuare a colaborării în implementarea proiectelor europene şi despre situaţia din zonă, la discuţii participând şi prefectul de Suceava, Florin Sinescu şi prim vicepreşedintele regiunii Cernăuţi Iaroslav Kurko.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat după întâlnirea cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, Roman Vanzuryak, că în cadrul discuţiilor a fost prezentată, succint, situaţia din zonă, reprezentantul administraţiei regionale din Cernăuţi apreciind că acesta este „dificilă”, „complicată” şi că speră să se soluţioneze cât mai repede.
Nechifor a mai arătat că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre modul de continuare a colaborării Suceava-Cernăuţi în implementarea proiectelor transfrontaliere cu finanţare europeană şi programele care ar trebui derulate între cele două administraţii pe finanţarea 2014-2020 prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina.
Unul dintre proiectele care ar urma să fie promovate este de achiziţionare a unui elicopter SMURD care să acţioneze pe raza judeţului Suceava şi a regiunii Cernăuţi, dar şi un alt proiect de cooperare între spitalele din Suceava şi Cernăuţi, cel din Suceava beneficiind de Centrul de excelenţă pentru infarct miocardic şi în curând de un centru de radioterapie, iar cel din Cernăuţi având un centru de radioterapie pentru copii.
Totodată, reprezentanţii din Suceava şi Cernăuţi au discutat despre deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei – Crasna, dar şi despre dezvoltarea culoarelor pan-europene IV şi XI care traversează Suceava şi Cernăuţi.
Nechifor a mai spus că a prezentat modelul de termoficare din Suceava şi Vatra Dornei de producere a energiei termice şi electrice pe bază de biomasă şi rumeguş, ca perspectivă de eficientizare şi independenţă energetică.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a arătat că speră în asumarea unui proiect comun Suceava-Cernăuţi care să se bazeze pe pragmatism, pe relaţia istorică specială dintre cele două administraţii, obiectivul principal fiind atragerea de fonduri europene pentru finanţarea proiectelor transfrontaliere şi întărirea relaţiilor dintre cele două administraţii, a localităţilor, oamenilor de afaceri, organizaţiilor neguvernamentale şi locuitorilor din cele două regiuni.
Cătălin Nechifor l-a invitat pe guvernatorul regiunii Cernăuţi la Suceava, în luna septembrie şi a anunţat că o şedinţă comună a Consiliului Judeţean Suceava şi Consiliului Regional Cernăuţi se va desfăşura în luna septembrie la Cernăuţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.