Vineri seară, la Gura Humorului s-au adunat prieteni, bloggeri și cu mine să îl sărbătorim pe Marius Matache, care a venit să-și facă aniversarea în pizzeria LaBomba.

Motivul afișat al serii a fost un recital al polivalentului cantautor, sosit cu alți 3 bloggeri, să consemneze festivalul Toamnă la Voroneț și să participe la concertul folk de sâmbătă seară, ce a făcut parte din integrantă din acest eveniment.

Recitalul a avut două părți distincte, cea de dinainte și cea de după grătarul aniversar. În prima parte, Marius Matache și Sorin Poclitaru au oferit asistenței o repetiție cu public, ultima înainte de concertul Alchimia Toamnei, ce va avea loc astă seară la teatrul Excelsior din București. În a doua parte, Marius a fost însoțit pe scenă de tânărul și foarte talentatul violonist Alex Nichita, împreună cu care a cântat câteva cântece din repertoriul său, oferind spectatorilor o incursiune într-o lume a armoniei polifonice de calitate.

Am înregistrat pentru dumneavoastră câteva imagini pe care vi le vom oferi în două reprize, una azi, mai scurtă, pe care o dorim invitație adresată tuturor celor aflați în București să meargă diseară la spectacol, și una mai amplă mâine, care ne va da ocazia să comentăm evenimentul.

Cristian Tonolla

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.