Un învăţător care a venit beat la examenul de titularizare miercuri, 13 iulie, a leșinat în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean din Botoșani.
Deşi nu ar fi avut ce căuta acolo, bărbatul a ajuns la inspectorat, a mers împleticit prin curte, a dormit cu capul pe o masă şi aproape a căzut în braţele unei secretare, când aceasta a deschis uşa.
A fost chemată ambulanţa, însă profesorul a devenit agresiv și cu personalul medical și a refuzat transportul.
Incidentul a avut loc miercuri, chiar în curtea Inspectoratului Şcolar. La scene au luat parte mai mulţi angajați ai instituţiei, dar şi cadre didactice care erau acolo pentru examenul de titularizare.
Bărbatul preda ca suplinitor la o şcoală dintr-o comună aproape de Botoșani. Acum acesta s-a înscris la examenul de titularizare pentru postul de învăţător, organizat de Inspectoratul Şcolar Județean. Dosarul acestuia a fost, însă, respins, în baza unui certificat de inapt medical pentru a preda în învăţământ, scrie monitorulbt.ro.
Bărbatul a fost refuzat să predea, în baza unei internări pe care a avut-o la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. În baza acelui document, reprezentanţii IŞJ i-au comunicat în scris că dosarul îi este respins.
„Am cerut clarificări şi de la comisia naţională de monitorizare a concursului. I s-a comunicat că nu poate să susţină examenul de titularizare, a preluat toate hârtiile şi a luat la cunoştinţă. Astăzi (miercuri, n.r.) nu ştiu, efectiv, de ce a venit la inspectorat. Era sub influenţa băuturilor alcoolice şi putea să se rănească. Am fost nevoiţi să chemăm o ambulanţă”, a spus Bogdan Suruciuc, inspectorul general al IŞJ Botoșani.
Secretarea de la IŞJ a apelat serviciul 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. Un echipaj cu asistent al Serviciului Județean de Ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului. Învăţătorul stătea pe una dintre băncile din curte, cu capul pe o masă, aproape dormind.
Cadrele medicale au reuşit să îl ridice şi l-au convins să urce în ambulanţă, pentru a-i verifica semnele vitale. Doar că apoi a început circul. Bărbatul a început să devină recalcitrant şi foarte agitat.
„Şi-a smuls de pe el aparatele de măsurare a funcţiilor vitale, a început să tragă de chederul de la portieră. Era tot mai agitat şi spunea că nu doreşte să meargă la spital. Funcţiile vitale erau în parametri normali şi pacientul a semnat refuzul. Ulterior a părăsit ambulanţa şi curtea instituţiei”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
Bărbatul abia se externase după alt episod de beţie
Potrivit cadrelor medicale, bărbatul abia se externase din spital. Acesta fusese internat timp de două zile la Psihiatrie, cu agitaţie psihomotorie pe fondul consumului excesiv de alcool. Învăţătorul nu era, însă, la prima astfel de internare, acesta având şi un diagnostic psihiatric pe fondul consumului de alcool. Cu toate acestea, el preda ca profesor suplinitor într-o şcoală din judeţ.
La nivelul IŞJ a fost declanşată o anchetă internă, pentru a se stabili ce măsuri ulterioare se vor lua, dacă se vor lua, împotriva învăţătorului chefliu, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns