Săptămâna trecută, Compania Națională de Investiții (CNI), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a recepționat și predat către beneficiari șapte așezăminte culturale, prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS).

Promovarea celor șapte obiective a avut drept scop principal susținerea activităților tradiționale, în vederea asigurării transmiterii elementelor culturale autohtone către generațiile viitoare. În acest context, CNI și-a asumat angajamentul de a asigura funcționalitatea așezămintelor culturale, în conformitate cu normele și standardele în vigoare.

Printre cele șapte obiective se află și așezământul cultural din orașul Milișăuți.

Celelalte obiective sunt situate în Ciugheș (jud. Bacău), Comișani (jud. Dâmbovița), Sîrbi (jud. Maramureș), Cărpiniș (jud. Maramureș), Izvorul Rece (jud. Vâlcea) şi Rotărăști (jud. Vâlcea).

Lucrările de reabilitare și de modernizare au presupus, în general, consolidarea, refacerea sau înlocuirea elementelor structurale degradate, intervenții la nivelul finisajelor interioare și exterioare, reamenajarea trotuarelor perimetrale clădirilor.

Proiectele CNI au prevăzut inclusiv intervenții la nivelul instalațiilor (electrice, termice, sanitare și de protecţie la incendiu), precum şi asigurarea utilităților, dotărilor și echipamentelor necesare, pentru îmbunătățirea condițiilor de confort.

„Nu pot să spun decât că ne bucurăm că lucrările la acest așezământ cultural au fost finalizate, cu toate că termenul la care ar fi trebuit să fie gata era în primăvară. Aici își vor desfășura activitatea membrii Ansamblului „Trandafir din Bucovina”, dar vor avea loc și serbări școlare”, a declarat Mircea Laurus, primarul orașului Milișăuți.

Finanțarea s-a asigurat, în condițiile legii, de către MDRAP prin CNI S.A. în limita fondurilor alocate anual cu această destinație, respectiv pentru Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social. Prin acest program se pot realiza obiective de investiții în cadrul a 10 subprograme, așa cum sunt acestea definite de OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, în cadrul Programului de Construcții de Interes Public sau Social se pot finanța și alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor mai exact orice tip de construcţii care se realizează pentru satisfacerea nevoilor materiale ale comunităţilor locale, inclusiv la nivel naţional.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.