Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat că în cartierul Ițcani sunt în derulare investiții în valoare de șase milioane de euro. Totodată, edilul a subliniat că este vorba despre trei investiții importante care sunt în curs de execuție, iar una este în curs de aprobare.
Potrivit edilului, Centrul multifuncțional Ițcani, unde va fi și sediul Primăriei în acest cartier, este în faza de reabilitare.
„Se află în reabilitare fosta clădire Cinematograf Ițcani precum și extinderea la parter și la etaj, la parter cinematograf cu 200 de locuri și la etaj spații cu diverse destinații pentru funcționarea sediului Primăriei, spații amenajate 1.156 mp din care 826 mp parter și 329 mp etaj”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a adăugat că valoarea lucrărilor este de 6.425.130,49 de lei. În ceea ce privește finalizarea lucrărilor, primarul Sucevei a subliniat că până la sfârșitul anului va fi finalizată clădirea urmând a fi montate apoi dotările.
În ceea ce privește Ștrandul de la Ițcani, Ion Lungu a precizat că în acest moment se lucrează la bazine, urmând ca anul viitor ștrandul să devină funcțional.
Practic construim un ștrand nou. Vom realiza un bazin cu apă încălzită, de 1.250 mp, un bazin cu apa sărată, cu o suprafață de 250 mp, un bazin pentru copii, cu o suprafață de 430 mp, un spațiu de joacă pentru copii, pe o suprafață de 200 mp, o platforma pentru șezlonguri, cu o suprafață de 700 mp, două plaje cu nisip, pe o suprafață de 1.200 mp.
Valoarea lucrărilor este de 12.628.305,8 lei. Anul viitor ștrandul va fi funcțional”, a subliniat edilul.
O altă investiție importantă este noua grădiniță ce se construiește în curtea Școlii Generale Nr. 7, având 4 săli de clasă.
Potrivit primaruluim valoarea lucrărilor este de 2.980.950 lei, clădirea urmând a fi finalizată până la sfârșitul anului.
„Proiect în curs de aprobare pe fonduri europene 2021-2027 este cel referitor la modernizarea Stadionului de la Ițcani.
Proiectul tehnic a fost elaborat, autorizația de construire a fost emisă. Fișa de proiect este depusă la Agenția de Dezvoltare Nord-Est. Proiectul presupune realizarea unui teren de sport cu suprafață artificială, reabilitarea instalațiilor de utilități, construirea unei clădiri pentru vestiare, precum și amenajarea unei parcări”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a mai precizat că sunt prinse la modernizare patru străzi din preajma stadionului, respectiv: Stadionului, Depoului, Eraclie Porumbescu, 28 Noiembrie.
„Pe lângă acestea, în acest an vom demara modernizarea străzilor Dragomirna, Vasile Lupu și Decebal, din partea nouă a cartierului. Cartierul Ițcani este o prioritate pentru municipalitate la capitolul investiții. O dată cu darea în funcțiune a acestor investiții se va schimba în bine cartierul Ițcani”, a conchis Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.