A trecut un an de când multe localități din județ și-au pus speranța în oameni tineri, și-au ales noi primari și au pus pe umerii acestora responsabilități și așteptări mari. Același lucru s-a întâmplat și în comuna suceveană Marginea, o localitate cu oameni gospodari, în fruntea cărora se află astăzi Gheorghe Lazar, un tânăr serios căruia îi plac mai mult faptele decât promisiunile. Astfel, la un an de mandat, edilul își prezintă cu transparență raportul de activitate ce cuprinde eforturile sale și ale echipei pe care o coordonează de a mișca lucrurile într-o direcție bună și corectă.

Gheorghe Lazar face mai întâi vorbire despre educație, stâlpul societății de mâine și baza tuturor generațiilor care se succed de-a lungul timpului. Astfel, la Grădinița cu Program Prelungit Marginea a fost construită o magazie pentru depozitarea lemnului de foc deoarece spațiul de depozitare existent era insuficient.

De asemenea, pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea și Școala Gimnaziala Nr. 3 Marginea, edilul a depus la Agenția Fondului pentru Mediu cererile de finanțare pentru obținerea sumelor necesare implementării unor proiecte de creștere a eficienţei energetice și gestionare inteligentă a energiei în clădirile publice.

Și pentru că în localitate funcționează A.C.S. BACH UNG DAO, un club sportiv de arte marțiale Qwan Ki Do, edilul a dotat sala de sport din comună cu o saltea tip puzzle din spumă polietilenică care va fi folosită de către copiii mărgineni, membri ai A.C.S. BACH UNG DAO Marginea (în traducere CALEA VULTURULUI ALB).

Un alt domeniu important și dorit de cetățeni este cel privind infrastructura rutieră. Mai mult decât atât, cu toții știm că Marginea este o localitate turistică, iar pentru a atrage turiștii administrația publică locală, alături de antreprenorii zonei, trebuie să creeze cele mai bune condiții așa încât oamenii să aleagă să viziteze localitatea lor.

De aceea, edilul Gheorghe Lazar a pus un foarte mare accent pe infrastructura rutieră, iar o lucrare extrem de importantă și așteptată de mărgineni a fost realizarea sensului giratoriu din centrul comunei. Această investiție a fost realizată în colaborare cu CNAIR Iaşi și dată în folosință în luna octombrie a acestui an.

„O investiție extrem de importantă pentru comuna noastră este reprezentată de începerea lucrărilor de modernizare, prin betonare, a 10,3 km drumuri comunale. Ne propunem ca în acest an să recepţionăm cel puţin 6 km de drumuri modernizate. De asemenea, lucrările vor continua și pe restul drumurilor comunale, imediat ce se va reuși obținerea finanțării”, a declarat primarul comunei Marginea, ing. Gheorghe Lazar.

Tot la acest capitol, edilul spune astăzi că, în sprijinul cetățenilor din zona Satu Nou, s-au efectuat lucrări de reparații la cele două podețe care prezentau pericol la fiecare ploaie, circulația în zonă fiind deficitară.

Pentru o mai bună gospodărire a comunei, Gheorghe Lazar a amenajat un depozit în zona Blasciuc, lucrările constând în împrejmuirea, în lungime de 444 de metri, a unei suprafețe de aproximativ un hectar, care va deservi Primăria.

„În cel mai scurt timp vom contracta lucrările pentru construirea unui podeț care traversează pârâul Havriș în zona Sfarnaciuc. De asemenea, după primirea tuturor avizelor, vom contracta și autoriza lucrările de amenajare de apărări de maluri din zonele amonte pod Moara Bacala și aval Punte Cimitir, dar și la malul drept al pârâului Suceviţa”, a explicat Gheorghe Lazar.

Totodată, edilul a precizat că s-au executat și finalizat lucrările de excavare, nivelare, terasare și taluzare, în zonele limitrofe cursurilor de apă din comuna Marginea. Ba mai mult decât atât, aceste zone au fost și igienizate corespunzător, iar în zona cursului de apă Havriș au fost executate lucrări de decolmatare, igienizare și ecologizare.

De asemenea, s-au realizat lucrări de elagare și curăţare a arborilor care incomodau traficul rutier pe drumurile comunale.

Întrucât proiectul privind construirea unui pod în zona Vasilovschi – Moldovan nu a primit finanțare de la Compania Națională de Investiții, edilul va depune acest proiect, alături de cel privind modernizarea unor drumuri de interes local și a podului din zona Șoarec, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, urmând ca imediat ce vor fi aprobate să dea ordinul de începere a lucrărilor.

„De altfel, tot în acest an, am început o acțiune complexă de actualizare a inventarului Domeniului Public al comunei Marginea, în acest sens fiind intabulate un număr de 127 drumuri comunale și am preluat drumul forestier Floacă pentru a-l moderniza”, a adăugat primarul de la Marginea.

O altă investiție realizată în acest an este cea privind continuarea modernizării iluminatului public stradal din comună. Astfel că, au fost achiziționate 210 lămpi led și au fost demarate lucrările pentru extinderea rețelelor electrice în cinci zone din comună, respectiv: DN 17 A, Șoarec, Fântâna Gutului – Zona Industrială, Ulița Domnească – Câmp Horodnic și Punte Cimitir, în lungime totală de aproximativ 2.100 de metri, în timp ce lucrările la linia de curent electric și iluminat public din zona Cornu Linii au fost finalizate.

Tot la acest capitol, pentru a reduce costurile și pentru a eficientiza sistemul de iluminat public, Primăria Marginea lucrează la întocmirea documentației în vederea depunerii cererii de finanțare a proiectului „Eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Marginea, județul Suceava”. Potrivit edilului, acest proiect va fi derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.

O altă doleanță arzătoare a mărginenilor se referă la aducțiunea de gaz metan, obiectiv ce se apropie cu pași repezi de realizare datorită edilului Gheorghe Lazar care, în luna decembrie 2020, a depus documentația pentru obținerea finanțării aferente înființării rețelei de distribuție gaze naturale. Acest proiect a fost întocmit în parteneriat cu comuna Horodnic de Sus și, potrivit edilului, a fost aprobat în prima etapă, urmând să aibă loc evaluarea tehnică și financiară, până la data de 31 decembrie 2021.

Dat fiind faptul că pragul comunei Marginea este călcat de sute de turiști, Gheorghe Lazar investește și în zonele de agreement din localitate. Astfel, de curând au fost achiziționate 15 mese, 30 de bănci și 50 de coşuri de gunoi care au fost montate în scop recreativ şi repartizate uniform la nivelul comunei.

Totodată, au fost contractate şi sunt în curs de executare lucrările pentru amenajarea parcului și a zonei de agrement din zona Satu Nou și, de asemenea, se dorește amenajarea unei zone de agrement în Cornu Liniei.

„La această dată avem în lucru studiul de fezabilitate urmând ca, imediat ce obținem toate avizele necesare și după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să demarăm execuția lucrărilor”, a spus edilul.

Și pentru că sănătatea reprezintă un domeniu la fel de important ca și educația, edilul de la Marginea a întocmit un proiect privind construirea și dotarea unui dispensar medical uman pe care l-a depus la Compania Națională de Investiții în vederea obținerii finanțării și, ulterior, a implementării acestuia.

Și cum la Primărie treaba nu se termină niciodată, agenda primarului Gheorghe Lazar este plină de proiecte ce urmează a fi scrise și implementate, astfel încât calitatea vieții cetățenilor din comuna pe care o reprezintă să fie asemeni celor din satele țărilor dezvoltate.

„La momentul apariției ghidurilor de finanțare pentru accesarea fondurilor europene vom aplica negreșit pentru obținerea acestora. Cu ajutorul lui Dumnezeu vă asigurăm că vom veni în faţa dumneavoastră doar cu proiecte bune și necesare pentru mărgineni”, a conchis edilul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.