Marţi, 06 martie 2018, de la ora 19:00, iubitorii teatrului sunt așteptați la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, la o comedie de cinci stele, una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane româneşti, „Gaiţele” sau „Cuibul de viespi” – cum se intitula la începutul anilor ’30, un text de mare forţă dramatică care degajă o energie uriaşă.

Un spectacol cu un enorm succes care s-a bucurat până acum de creaţia şi palmaresul unor mari actori ai scenei şi filmului românesc, un spectacol ce va putea fi văzut la Sala Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava într-o admirabilă distribuţie.
O satiră socială, cum însuşi autorul ei o numea, „în care m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putreda ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”.
Un spectacol pe care nu puteţi şi nu aveţi voie să-l rataşi, care nu poate să nu provoace râsul sau, cel puţin, de la care nu poţi ieşi fără a avea cel puţin zâmbete pe buze.

Distribuție

FLORINA CERCEL
CARMEN TĂNASE
VIRGINIA ROGIN
CARMEN IONESCU
În alte roluri: Ioana Farcaş; Antonia Ionescu; Ana Maria Carablais; Maria Nicola; Mircea Silaghi; Sebastian Bălăşoiu; Liviu Cheloiu.
Regia: Mc Ranin
Regie tehnică: Mircea Macarie
Light design: Adrian Dragomir, Oana Caibăr
Sonorizare: Cătălin BuzeaRecuzită
Decor: Mc Ranin
Asistenţă regie: Cătălina Baciu
Mişcare scenică şi coregrafie: Mălina Andrei
Biletele costă 80 lei şi pot fi cumpărate de la secretariatul
Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel 0230523718

Invitație la teatru, la spectacolul „Gaițele”

Invitație la teatru, la spectacolul „Gaițele”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.