Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, referitoare la majorarea accizelor la carburanți, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

„În data de 11 septembrie 2018, ați afirmat public că la nivelul Ministerului Finanțelor Publice se fac evaluări privind eliminarea supra-accizei pentru carburanți și că până la finalul anului 2018 intenționați să eliminați această supra-fiscalizare, care a generat și cea mai mare parte a creșterii prețurilor din perioada septembrie 2017 – septembrie 2018. Afirmația dumneavoastră a fost bine primită și a generat speranțe foarte mari în societate și în rândul transportatorilor români, obligați de Guvernul Tudose să alimenteze în țările vecine”, a transmis Ioan Balan.

Mai mult decât atât, după cum precizează liberalul sucevean, în anexa nr.1 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal al României, nivelul accizelor a fost stabilit la valori certe, până în anul 2022, de 2.566,71 lei/tona de benzină fără plumb, respectiv 2.175,24 lei/tona de motorină.

„Din păcate, contrar afirmațiilor dumneavoastră și prevederilor din Codul fiscal, Ministerul Finanțelor Publice a elaborat deja o propunere de act normativ, care prevede majorarea cu cel puțin 3%, de la 1 ianuarie 2019, a nivelului accizelor, atât pentru carburanți, cât și pentru celelalte produse accizabile: alcool, țigarete. Motivul majorării este, paradoxal, chiar inflația, conștientizată de Guvern în cazul accizelor, nu și în ceea ce privește puterea de cumpărare a populației”, a mai transmis liberalul sucevean.

Acesta i-a solicitat ministrului Teodorovici să precizeze dacă a abandonat angajamentul de eliminare a accizelor suplimentare la carburanți introduse în toamna anului 2017?

„În condițiile în care prețul carburanților din România înglobează cea mai mare povară fiscală din Uniunea Europeană, vă solicit să precizați dacă domnia voastră ați impus indexarea, de la 1 ianuarie 2019, a nivelului accizelor?”, a întrebat Ioan Balan.

De asemenea, deputatul PNL de Suceava i-a cerut lui Orlando Teodorovici să precizeze daca a evaluat impactul acestei majorări a accizelor asupra nivelului prețurilor din anul 2019, precum și impactul asupra scăderii consumului intern de carburanți și creșterea aprovizionării din statele vecine.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.