Campania pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început oficial vineri, 15 noiembrie, iar mesajele electorale ale celor doi candidați au fost dintre cele mai dure.

În lipsa argumentelor, PSD se ocupă în campanie de fake-news, promovând mesaje mincinoase despre candidatul Partidului Național Liberal,  Klaus Iohannis, este de părere deputatul de Suceava și vicepreședintele regional al PNL, Ioan Balan.

„Mai avem doar o săptămână până la alegerea președintelui României pentru următorii cinci ani. Candidatul PNL, în persoana lui Klaus Iohannis, s-a regăsit în cea mai bună, mai corectă și mai așteptată formulă de către români. Și lucrul acesta o arată cele peste trei milioane de voturi primite în primul tur. Președintele Iohannis a ales să facă o campanie între oameni și printre oameni și printre susținători, alături de colegii noștri din PNL. În toate aceste zile s-a întâlnit cu mii și mii de oameni, a discutat a răspuns la întrebări, a expus programul lui de candidat. La fel au făcut și colegii noștri din PNL” , a declarat deputatul Balan în cadrul conferinței de presă de duminică.

Deputatul sucevean a mai spus că îi înțelege pe cei de la PSD că au un candidat extrem de slab, despre care nu pot să vorbească și căruia nici măcar nu îi pot pune vorbe în gură așa cum o făcea cu ceva timp în urmă cel care a propulsat-o și anume fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea.

„PSD,  prin cei doi arhangheli negri, Codrin Ștefănescu și Olguța Vasilescu, zilele acestea spun niște lucruri care nu ar trebui să existe în politică. Olguța Vasilescu vorbește cu nonșalanță și ipocrizie despre Ministerul Muncii, acolo unde a lăsat o vraiște de nedescris. La asta ar trebui să dea răspunsuri și să le explice românilor, nu să vină cu prostiile acestea în care săracii oameni să fie băgați în sperieți de Olguța Vasilescu că odată ales Klaus Iohannis le va tăia pensiile și salariile. Minciuni peste minciuni. Și până la un punct poate ar putea să fie cumva înțeleși. Ce ar putea să spună despre visul unui condamnat ajuns în funcția de candidat la prezidențiale. Mare lucru nu ar avea ce să spună. Să ne spună despre ceasul care astăzi e 5.000 de euro, iar pe site-uri îl vedem cu 20.000 de euro. Eu i-aș face o ofertă publică. Poate îl vinde cu 5.000 de euro pentru a dovedi că nu valorează mai mult”, a transmis deputatul sucevean.

Balan îi transmite lui Stan să se delimiteze de campania PSD de la nivel național

Deputatul sucevean i-a cerut public președintelui PSD Suceava, Ioan Stan, să se delimiteze cât poate de tare de campania social-democraților de la nivel național, care este, în opinia acestuia, plină de neadevăruri.

„Nu poți să vii într-un stat democratic, într-o campanie prezidențială și să vorbești despre nazism, despre lagăre de concentrare,  despre un neamț care ar vorbi despre gazare și multe altele. Și culminând zilele acestea cu români care rămân să poarte și stea galbenă în piept. Mi se pare mizerabil, odios, să ajungem să facem o astfel de campanie”, a subliniat Balan.

 Întrebat dacă el crede că președintele PSD Suceava își dă interesul și muncește pentru ca Viorica Dăncilă să obțină un scor bun, în condițiile în care într-o zi de vârf de campanie, social-democratul era la mall, Balan a declarat:

„N-am de unde să știu câtă campanie face Ioan Stan, mi-ar plăcea să facă puțină și să rămână cât mai mult săptămâna viitoare la mall”, a spus zâmbind deputatul sucevean.

În încheiere, Ioan Balan le-a transmis locuitorilor județului Suceava să vină la vot, iar duminică seara să avem un președinte în continuare democratic, un om  care să ne asigure în continuare parcursul nostru european și o bună relație cu ceilalți parteneri din UE.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.