Deputatul Ioan Balan este singurul parlamentar sucevean care face parte din comisia de organizare a Convenției Naționale a PNL, iar acest lucru a fost stabilit în cadrul Biroului Permanent Național.

Acesta a afirmat că este o responsabilitate pentru el, însă a acumulat deja destulă experiență pentru a lua cele mai bune decizii.

Ioan Balan, deputat PNL„Am fost președintele comisiei precedente de alegere în cadrul partidului și consider că am o oarecare experiență cumulată”, a declarat Ioan Balan.

Cât despre atmosfera din cadrul partidului, acesta a declarat că este una specifică perioadei dinaintea alegerilor.

Întrebat despre o posibilă candidatura în cadrul partidului, deputatul a spus că va opta pentru funcțiile pe care le deține și în acest moment, cea de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PNL  Suceava și președinte al regiunii Nord Est.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că alegerile interne ar trebui să fie finalizate cel târziu până la sfârșitul lunii iunie.  Comisia de organizare a alegerilor PNL va fi condusă de Daniela Câmpean şi va fi compusă din Lucian Bode, Cezar Preda, Ioan Bălan, Florin Alexe, Cristian Chirteş, Claudia Benchescu, Cristian Olteanu și Nicoleta Pauliuc.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.