Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, referitoare la suplimentarea numărului de burse din învățământul profesional și profesional-dual cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.

„Cunoaștem cu toții că cea mai mare problemă a mediului economic din România o reprezintă deficitul de angajați calificați pentru meserii ale prezentului și viitorului. Este de apreciat faptul că numărul de elevi înmatriculați în învățământul profesional și profesional dual a crescut în ultimii doi ani, însă, chiar și dacă evoluția este pozitivă, numărul de absolvenți reprezintă cel mult 10% din cererea pe care o manifestă angajatorii”, precizează deputatul Ioan Balan.

Mai mult decât atât, liberalul sucevean afirmă că bursa de 200 de lei acordată elevilor din învățământul profesional și profesional dual, care a rămas neschimbată de mai mulți ani, nu ajută nicidecum la creșterea numărului de elevi înmatriculați în acest sistem.

„Analizând oportunitățile de finanțare pe care le are România din fondurile europene nerambursabile, nu am putut să nu remarc faptul că cele mai deficitare sectoare sunt: Fondul Social European cu o absorbție de numai 4% (am cheltuit efectiv doar 219 milioane euro, deși avem disponibili 5,4 miliarde euro) și Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor cu o absorbție de 0,8% (România a atras numai 293 de mii de euro, deși putem folosi pentru calificarea tinerilor 328 milioane euro)”, a mai transmis deputatul sucevean.

Cu ocazia dezbaterilor asupra bugetului de stat, Ioan Bala a propus, alături de colegii liberali, suplimentarea bugetului Ministerului Educației Naționale, astfel încât cuantumul bursei să fie majorat la 300 de lei, iar numărul de bursieri să crească chiar din anul școlar 2019/2020.

„Amendamentul propus a fost respins sub argumentul că bugetul național nu poate susține această cheltuială extrem de importantă pentru România și pentru elevi. În contextul în care bugetul nu poate finanța majorarea burselor și creșterea numărului de elevi din învățământul profesional, iar fondurile europene nerambursabile stau în continuare nefolosite, ce demersuri ați întreprins pentru ca cele cca. 5 miliarde de euro disponibile pentru formarea capitalului uman și calififcarea tinerilor din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 să poată fi utilizate pentru suplimentarea burselor din învățământul profesional și profesional-dual?”, a întrebat Ioan Balan.

Având în vedere experiențele de succes ale școlilor de învățământ profesional-dual de la Brașov și Alba, acesta a solicitat ministerului să precizeze dacă intenționează să sprijine înființarea mai multor asemenea centre și în Regiunea de Nord-Est, regiunea cea mai slab dezvoltată din Uniunea Europeană.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.