Ioan Balan, candidatul PNL Suceava pentru un loc în Senat, a declarat că se bucură să facă parte dintr-o echipă care a dovedit că poate realizeze performanță politică.

„Mă bucur să fac parte din această echipă, echipă care îi are alături pe președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pe primarul Ion Lungu și pe ceilalți colegi. Mă bucur că fac parte dintr-o echipă care a dovedit că poate realiza performanță politică, o echipă care a demonstrat că poate face administrație. Ce am realiza noi cu politica dacă la finalul drumului nu am avea oameni valoroși, oameni capabili, determinați, care să aducă beneficii? Beneficiile acestea înseamnă siguranță și confort pentru cetățenii județului Suceava”, a declarat Ioan Balan.

Potrivit candidatului PNL Suceava, în perioada de campanie electorală discuțiile se vor baza pe prioritățile legislative, despre prioritățile legislative izvorâte de aici, din județul Suceava. „De astăzi, de la ora 00:00 a început campania electorală, o campanie altfel decât cele cu care am fost noi învățați, obișnuiți până acum. (…) Sper într-o campanie corectă, onestă și cred că și campania din această iarnă va fi o campanie bazată pe idei. Vom încerca să ne întâlnim și cu adversarii noștri politici să ne „duelăm” în ceea ce avem fiecare ca și program de susținut pentru următoarea guvernare. Sper ca pe 12 decembrie, PNL Suceava să rămână aceeași organizație care a fost și la locale, adică prima pe țară. Spun asta pentru că de aici vine forța Sucevei liberale și a Sucevei în general, de la o guvernare județeană care ne-a demonstrat că este o guvernare pentru oameni”, a transmis Ioan Balan.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.