Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan îi apreciază pe fermierii români subliniind că doar cu muncă foarte multă și de cele mai multe ori cu eforturi inumane, fermierii români au reușit să pună țara noastră pe harta lumii a puterilor agricole, atât din perspectiva producției și exportului de cereale, cât și în ceea ce privește domeniul zootehnic. Deputatul sucevean a adăugat că puțini știu cât de greu le-a fost fermierilor români să cultive ogoarele fără sisteme de irigații moderne și fără utilaje performante. Puțini cunosc ce sacrificii au făcut fermierii noștri ca poată să cumpere un tractor, o cisternă sau o treierătoare, de cele mai multe ori la mâna a doua și cu performanțe mai mici decât utilajele noi. Ar trebui să fim cu toții mândri de cum arată agricultura românească astăzi, deși fermierii români nu au fost sprijiniți mereu așa cum o fac alte state dezvoltate din Uniunea Europeană.
„Vedem cu toții că anul 2022 se prefigurează ca unul dintre cei mai dificili ani din ultima perioadă, fie că vorbim despre prețul carburanților și al îngrășămintelor chimice, fie că vorbim despre precipitațiile puține din această iarnă. Ori, știm că toate aceste aspecte sunt esențiale pentru ca fermierii români să poată să-și lucreze în mod optim ogoarele în această primăvară și vară. Apreciez în mod deosebit de favorabil faptul că Guvernul României a accelerat implementarea schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Îmi exprim speranța ca acest ajutor să ajungă la timp în buzunarele fermierilor.
De asemenea, mă bucură faptul că Guvernul și-a definit ca obiectiv prioritar să ducă la capăt programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații, astfel încât, lipsa precipitațiilor să fie compensată de sisteme moderne și funcționale de pompare a apei până la capătul culturilor și de apă gratuită asigurată de stat. Mi-aș dori să văd că progresul lucrărilor la rețelele principale și secundare de irigații nu este doar pe hârtie, ci fermierii să aibă în mod real acces la apă de irigații.
Nu în ultimul rând, aștept soluții curajoase cu privire la prețul exorbitant la care au ajuns îngrășămintele chimice, fără de care niciun fermier nu poate să obțină producții bune.
Am încredere că autoritățile responsabile ale statului vor lua decizii rapide și utile, în sprijinul tuturor fermierilor români, atât a celor mari, cât și a micilor producători care furnizează cea mai mare parte a alimentelor consumate de români”, a declarat deputatul Ioan Balan în plenul Camerei Deputaților.
Lasa un raspuns