Preşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat joi, 08 mai, că USL trăieşte prin cele 35 de noi taxe impuse de guvernarea PSD-PNL, care afectează zi de zi cetăţenii României şi îngreunează activitatea firmelor care abia mai respiră din cauza supraimpozitării.

Bălan a declarat că este regretabil că unii lideri politici încearcă să-şi ascundă interesul personal, mic, de partid, sub enunţul interesului major faţă de cetăţean şi acuză pe de o parte că USL nu mai există, pentru că PNL a părăsit guvernarea.

„Consider că USL trăieşte prin cele 35 de noi taxe impuse de PSD şi PNL, cât timp au fost la guvernare. Aceste două partide trebuie să înţeleagă că au băgat mâna extrem de adânc în buzunarul cetăţenilor şi le-au golit de 3,5 miliarde de euro”, a mai declarat liderul democrat-liberal sucevean.

El a menţionat că rezultatele guvernării PSD şi PNL se văd astăzi, când costul vieţii în România este extrem de scump, iar nesiguranţa locului de muncă a atins cele mai înalte cote.

„Promisiunea creării unui milion de locuri de muncă, la fel cum anunţul că vor modifica de a doua zi tot ceea ce a făcut guvernarea Boc, au fost promisiuni neonorate. În ceea ce priveşte cele un milion de locuri de muncă, au fost pierdute câteva sute de mii, dar s-au angajat vreo 30.000 de clienţi politici. Promisiunea că de a doua zi vor modifica măsurile Guvernului Boc a fost la fel neonorată, pentru că Guvernul Ponta a adâncit măsurile respective”, a mai declarat Bălan.

El consideră că Guvernul condus de Victor Ponta trăieşte doar din imagine şi apariţii televizate şi guvernează pe apucate, doar când are anumite interese de partid de rezolvat, cum a fost şi în cazul preşedintelui CJ Mehedinţi.

„Ca cetăţean al României mă îngrijorează faptul că după ce a discutat cu Duicu, premierul a înţeles că trebuie să-şi securizeze biroul unde va purta discuţiile viitoare”, a mai spus Ioan Bălan.

Preşedintele PDL Suceava a subliniat că din campania USL a înţeles că aceştia îşi doresc „o ţară ca afară”.

„Acum înţeleg, din tot ceea ce fac, că ei îşi doresc o ţară ca afară, dar nu se gândeau la Uniunea Europeană”, a conchis Ioan Bălan.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.