Partidul Mișcarea Populară a depus ieri lista de candidați pentru Consiliul Județean Suceava, iar pe primul loc pe această listă se află actualul edil al comunei Pojorîta, Ioan Bogdan Codreanu.

„ Noi iubim Bucovina prin fapte!”Președintele partidului, Corneliu Popovici, a  declarat la depunerea dosarelor că, acest partid a ținut cont de ceea ce își doresc astăzi oamenii, iar în Consiliul Județean Suceava se vor regăsi persoane din toate zonele județului, tocmai pentru a răspunde tuturor cerințelor oamenilor.

„Avem o echipă bună și nouă, pe care am construit-o ținând cont de glasul străzii, iar astfel am dat prioritate unor oameni noi în politica suceveană. Echipa noastră are reprezentanți din toate zonele județului, iar ținta noastră este una singură: Ioan Bogdan Codreanu, președintele Consiliului Județean Suceava. Avem semnale din teritoriu, atât din partea administrațiilor locale, cât și a societății civile, că se vor alătura echipei lui Ioan Bogdan Codreanu. Cred că, pe data de șase iunie, surpriza nu va fi pentru PMP, ci pentru PSD și PNL, și mă refer aici la scorul de la aceste alegeri”, a subliniat președintele PMP Suceava.

Ioan Bogdan Codreanu, candidatul Partidului Mișcarea Populară la Consiliul Județean Suceava este convins că, astăzi încă mai există oameni care cred în fapte, omenie și bun simț, iar el se bazează pe încrederea acestor oameni.

„Este o zi importantă atât pentru mine, cât și pentru acest partid. Vreau să mulțumesc tuturor pentru susținere: partidului Mișcarea Populară, colegilor mei de echipă și tuturor bucovinenilor. Mizez pe susținerea bucovinenilor și consider că, proiectele pe care le-am transformat în fapte în comuna Pojorîta, mă îndreptățesc să candidez pentru această funcție. Trebuie să știți că, fac parte dintr-o echipă puternică, serioasă, competitivă, care are cea mai bună strategie pentru Consiliul Județean Suceava. Am adunat oameni cu experiență, dar și tineri care vin cu entuziasm, cu dorință de afirmare, toți fiind profesioniști în domeniile lor de activitate. Noi vom lăsa faptele să vorbească în locul nostru, pentru că noi facem altfel de politică, fără atacuri la persoană și fără promisiuni electorale. Am încredere că, toți cei care își doresc și visează, ca după 26 de ani,  județul Suceava să fie un exemplu pentru celelalte județe și să se afle acolo unde îi este locul, vor fi alături de mine și echipa mea. Sunt convins că, toți cei care cred în oameni de cuvânt, mă vor susține și vor fi alături de noi, cei din Partidul Mișcarea Populară”, a declarat candidatul PMP la Consiliul Județean Suceava, Ioan Bogdan Codreanu.

 

Oameni noi în PMP Suceava

Cel mai recent, s-au alăturat acestei formațiuni politice, un consilier județean și un viceprimar din județ.

„Alături de Partidul Mișcarea Populară și de echipa lui Ioan Bogdan Codreanu se află și două persoane mai noi. Este vorba despre consilierul județean Mihai Voloșeniuc, căruia îi mulțumesc că s-a alăturat echipei noastre, precum și viceprimarul din Rădăuți, Bogdan Nicolau. În ceea ce privește lista de consilieri județeni, în primii 10 avem două femei și trei tineri, iar în primii 20 avem 5 femei și 8 tineri”, a subliniat Popovici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.