Primarul comunei Dorna Arini, Ioan Moraru, și-a propus ca și în acest an să contribuie la îmbunătățirea lucrurilor din comună, prin intermediul unor investiții importante, care să contribuie la o schimbare vizibilă a comunității. Edilul își îndreaptă atenția atât către infrastrctură, cât și către educație, cultură, sau latura socială.

„Ca orice primar mă gândesc la dezvoltarea localității în continuare, iar în acest sens, în ultimii ani am reușit să realizăm o investiție care va aduce aproximativ 20 de locuri de muncă în comună. Este vorba despre o secție de mobilier și artizanat din lemn, în care noi ne-am pus mari speranțe. De asemenea, avem în vedere modernizarea drumului comunal 76, avem în lucru Căminul Cultural din comună, vom moderniza dispensarul uman, și, bineînțeles atenția noastră este îndreptată și către educație. În acest sens există un proiect de modernizare a Școlii cu cl. I-VIII Dorna Arini, iar asta cuprinde și terenul de sport de aici, pentru că vrem să scoatem noroiul din curtea școlii. Avem totodată în plan și construirea unei grădinițe cu program prelungit, pentru a veni în sprijinul părinților, iar în acest sens s-au purtat discuții între conducerea Primăriei, conducerea școlii și părinți. Vrem un after-school pentru ca cei mici să beneficieze și de o masă caldă, dar și de un cadru didactic îndrumător. Avem depus acest proiect pentru apă și canalizare, mai avem și proiecte pentru drumurile pe care nu am reușit să le modernizăm până acum, iar îndiguirea râului Bistrița este un proiect aproape de finalizare”, a spus Ioan Moraru.
Primarul a amintit și de alte proiecte care deocamdată sunt în faza de studiu.
„Suntem cu ochii și pe alte finanțări care să vizeze domeniul social, pregătirea profesională și alte domenii, însă pentru că sunt în faza de studiu nu doresc să dau mai multe detalii. Consider că este normal să vorbim despre un proiect doar când acesta este sigur”, a declarat Ioan Moraru.
În încheiere, primarul din Dorna Arini a menționat faptul că, bugetul comunei, cumulat cu sumele primite pentru echilibrare garantează funcționarea primăriei pe un an de zile, precum și sumele pentru confinanțări la proiecte. Acesta a subliniat faptul că, în comparație cu alte comune, nu își permite să demareze proiecte cu bani de la bugetul local, întrucât acesta ar fi insuficient.