Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a precizat, referitor la recenta vizită a oficialilor FMI şi sugestiile acestora cu privire la economia românească, că acestea sunt doar simple recomandări, care nu impun nimic guvernului. Drept urmare, nu se modifică nimic din programul de guvernare asumat de Premierul Ciolacu. El a adăugat că, de altfel,  acest tip de recomandări trebuie tratate cu rezerva necesară, date fiind corecțiile repetate pe care FMI a fost nevoit să le facă propriilor scenarii și prognoze.

„În consecinţă, pensionarii să fie liniștiți! Recalcularea se va face și va fi plătită așa cum a promis PSD, respectiv în luna septembrie din acest an. Banii sunt prevăzuți în buget, iar calendarul se va respecta, indiferent de opiniile unor analiști de la FMI sau de la alte organisme financiare.  

De asemenea, românii trebuie să ştie că în 2024 nu vor crește nici taxele și nici impozitele. Așadar, nu se poate pune problema majorării impozitului pe salariu. Premierul Ciolacu a dat repetate asigurări în acest sens. De altfel,  PSD se opune categoric unei astfel de măsuri care i-ar afectat cel mai mult pe salariații cu venituri mici. Modelul corect de impozitare este cel progresiv care presupune o scădere a impozitelor pe muncă la cei cu venituri mici și o impozitare pe măsură la cei cu venituri mari. Acest model va putea fi implementat după digitalizarea ANAF astfel încât veniturile salariaților să fie globalizate automat, fără o nouă sarcină birocratică pentru contribuabili. 

Încheiem acest comunicat amintind că vizita delegației FMI în România este una de rutină, pentru consultări uzuale în privința indicatorilor macroeconomici, așa după cum prevede statutul FMI. În niciun caz nu se pune problema vreunui nou acord cu FMI-ul, guvernul României având deplina libertate de acțiune”, a transmis senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.