PSD Suceava are candidați desemnați pentru alegerile locale din acest an în 103 din cele 114 localități din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de către președintele Organizației Județene, senatorul Ioan Stan. Acesta a precizat că trei dintre primarii PSD în funcție nu vor mai candida din partea formațiunii politice la locale. Este vorba despre primarii comunelor Vadu Moldovei, Maricel Iacob și Păltinoasa, Eduard Wendling și al orașului Milișăuți, Mircea Laurus.

În ceea ce privește candidatura la Primăria municipiului Suceava, Stan a precizat ca aici se va lua o decizie în viitorul apropiat, întrucât trebuie să se hotărască dacă va candida Mirela Elena Adomnicăi, fostul prefect, sau Dan Ioan Cușnir, președintele Organizației Municipale a PSD Suceava. De asemenea, liderul formațiunii politice sucevene a precizat că există posibilitatea să facă o alianță cu Pro România sau cu o altă formațiune politic și să susțină un candidat unic.

De altfel, președintele Stan a subliniat că fiecare localitate este liberă să facă o alianță politică cu alte formațiuni, mai puțin cu PNL, USR sau PMP.

În ceea ce privește candidatura la Consiliul Județean Suceava, acesta a precizat că timp de două săptămâni, oricare social democrat își dorește, își poate exprima dorința de a candida, iar, ulterior, în baza unui vot să se stabilească cine va intra în bătălia pentru funcția de președinte al CJ Suceava.

În altă ordine de idei, liderul social democraților suceveni i-a răspuns președintelui PMP Suceava, Marian Andronache, după ce, cel din urmă i-a transmis să își liniștească primarii. Astfel, Ioan Stan a transmis că PMP trebuie să se uite bine în curtea sa pentru că deja este un candidat al formațiunii politice care l-a căutat și i-a spus că ar vrea să candideze de la PSD.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.