Klaus Iohannis a anunțat luni că nu va mai prelungi starea de urgență care va expira la finalul zilei de 14 mai, dar va instala o stare de alertă pentru epidemia de coronavirus.
Din data de 15 mai se vor redeschide saloane de îngrijire personală, cabinetele stomatologice și muzeele.
De asemenea, din 15 mai, precum a anunțat deja Klaus Iohannis, vor fi ridicate interdicțiile pentru deplasările în interiorul localității, cu excepția celor aflate sub carantină, cum este și cazul municipiului Suceava și a celor opt localități limitrofe.
„Sunt mulțumit de felul în care oamenii au răspuns la apelul autorităților. Astăzi am analizat mai multe chestiuni și unele decizii pe care le-am luat sunt de mare interes. Starea de urgență nu va fi prelungită. Din 15 mai vom intra în stare de alertă.
Situația nu s-a îmbunătățit încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate.
Din păcate, epidemia nu a trecut, azi am avut peste 300 de persoane testate pozitiv.
După 15 mai, putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă. Dar nu este bine să exagerăm, deplasările să se facă atunci când sunt necesare dar nu mai este nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.
Așa numita relaxare se face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă de două săptămâni.
La 15 mai se vor deschide saloane de îngrijire personală, cabinetele stomatologice, muzeele.
Măsurile de relaxare a deplasărilor nu se vor aplica localităților aflate în carantină.
Deplasările în esență vor fi restricționate pentru plecările din localități cu excepția situațiilor de serviciu, medicale, sporturi individuale.
Rămâne în vigoare interdicția adunărilor de mai mult de trei persoane.
Trebuie să readuc în discuție chestiunea privind autonomia Ținutului Secuiesc: am făcut niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles.
Eu nu am niciun fel de probleme cu cetățenii de etnie maghiară, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici.
Problema pe care o am este cu politicieni, în special cu cei din PSD care au încercat să promoveze legislație privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. În Senat a trecut o altă inițiativă care introduce un cod administrativ paralel în viziunea UDMR care introduce ce credeți obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal
De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut pentru că a trecut prin comisiile Senatului unde unii membri au votat pentru
Acum, după ce am arătat public ce vrea PSD, vor găsi o formă să voteze și împotriva acestei legi. Dar PSD e evident în situația de a promova legi care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, or, așa ceva e pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi.
Potrivit legii, starea de alertă „se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență” a transmis președintele României, Klaus Iohannis.
Conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor articolului 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.
Starea de alertă nu trebuie aprobată de parlament. Ea se aprobă prin hotărâre, de către CNSSU, cu avizul premierului.
Lasa un raspuns