Reuniunea trilaterală România-Bulgaria-Austria, de la Viena, la care trebuia să participe astăzi președintele Klaus Iohannis a fost anulată.
Administrația Prezidențială a anunțat că evenimentul a fost anulat de austrieci, din motive obiective, și nu a menționat dacă va fi reluat. Cei trei președinți ar fi transmis, în cadrul îndrevederii, un mesaj comun cu privire la viitorul Uniunii Europene din partea celor trei șefi de stat și ar fi susținut și o conferință de presă comună, tot pe tema viitorului blocului comunitar.
Ieri, presa de la Viena titra: „Președintele Alexander Van der Bellen este bolnav!”
„O întâlnire trilaterală a fost anulată, cu președintele român Klaus Iohannis și președintele bulgar Valentin Radev, din cauza probemelor de sănătate”, scria presa din Austria, fără se se menționeze dacă oficialii intenționează să reprogrameze întrevederea.
@evz.ro
Lasa un raspuns