Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat că în această săptămână a avut întâlniri cu rectorul Valentin Popa, reprezentând Universitatea „Ștefan cel Mare”, și cu reprezentanți ai 12 unități de învățământ preuniversitar pentru pregătirea de proiecte pe fonduri europene finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Programul Operațional Regional (POR).
„La nivelul Universității vrem sa fim parteneri în realizarea proiectului Campus Universitar Moara, în cadrul PNRR, Pilonul III – România Educată-Invățământ dual, profesional și tehnic, pe Zona Urbană Funcțională Suceava din care face parte și comuna Moara. De asemenea, ne asociem cu Universitatea și Consiliul Județean Suceava pentru proiectul «Tehno Parc Bucovina – Parc industrial zona Termica», care poate fi promovat pe POR – Axa prioritară 1 – o regiune mai competitivă, mai inovativă.
La nivelul unităților de învățământ preuniversitar vrem să depunem proiecte pentru reabilitarea termică a clădirilor, precum am făcut și în cazul clădirii primăriei, proiecte finanțate prin POR, pe Axa prioritară 5 – o regiune educată. Totodată avem un proiect pe componenta de digitalizare prin PNRR, ce presupune achiziționarea de table electronice, cataloage electronice, carnete de elev electronice etc”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Edilul a adăugat că toate aceste proiecte vor fi prinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) actualizată a municipiului Suceava la nivelul Zonei Urbane Funcționale la care lucrează Primăria în parteneriat cu Banca Mondială și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Ne propunem ca până la 30 iunie 2021 să avem finalizată această strategie, pentru a putea depune proiecte”, a conchis Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.