Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a început să își promoveze oamenii de calitate. Primul exemplu de AȘA DA vine din zona de munte a județului nostru, acolo unde, aflat în timpul liber, Adrian, un polițist implicat trup și suflet în meseria sa, a reușit să evite o tragedie, salvând din flăcări un adolescent.
Evenimentul s-a petrecut în data de 04 iulie 2023, în jurul orei 14:00, când un cetățean a sesizat un incendiu violent în desfășurare la o locuință și anexele acesteia din comuna Vatra Moldoviței.
Ciprian, un adolescent de 15 ani, fiul proprietarilor locuinței, a suferit un atac de panică și în infernul creat a ales, sub impulsul momentului, să nu părăsească locația în flăcări, generandu-se o situație de risc iminent.
„Este momentul în care Adrian, polițist la Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc aflat în timpul liber în zona producerii evenimentului realizează imediat gravitatea situației, starea de tulburare și vulnerabilitate a tânărului și riscurile asociate și nu ezită să intervină, punând laolaltă spiritul civic, pregătirea profesională dar și valorile sociale.
Adrian a pătruns în zona cuprinsă de flăcări și l-a extras în siguranță pe tânărul de 15 ani incremenit in mijlocul focului, care a trăit probabil încercarea vieții sale.Din păcate, incendiul izbucnit în urma unui scurtcircuit electric a mistuit gospodaria din Vatra Moldoviței.Din fericire și cel mai important, Ciprian, adolescentul de 15 ani este bine și poate spune tuturor că viața are sens și există ieșire din orice situație.Dincolo de toți și de toate, avem și noi polițiștii cu care trebui să ne mândrim. Adrian este unul dintre ei și face cinste structurii în care își desfășoară activitatea.Este un polițist bun, un om extraordinar, care nu își dorește să epateze în niciun fel și care consideră că ceea ce a făcut el este un lucru normal, de datoria fiecărui om.
Un lucru e cert. Pentru Ciprian și familia acestuia, dar și pentru întreaga comunitate din Vatra Moldoviței, de ieri au eroul lor, pe Adrian, polițist rutier, un om simplu dar atât de important prin fapta sa”, au scris reprezentanții IPJ Suceava pe o pagină de socializare.
A interveni promt și cand este în timpul liber, nu reprezintă o excepție pentru polițistul sucevean. Acesta a intervenit și când alți colegi de-ai săi încercau să imobilizeze un tânăr recalcitrant la Liceul din Moldovița și este cunoscut în rândul colegilor săi ca un profesionist desăvârșit ce nu a făcut niciodată rabat de la lege și de la calitatea umană.
Video cu acțiunea de la Moldovița – AICI.
Lasa un raspuns