Cei care își doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea ianuarie 2018.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, prin Serviciul Resurse Umane, efectuează recrutări în perioada 16.10 – 05.12.2017, în zilele de luni până vineri, între orele 10:00-13:00, pentru instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care formează agenţi de poliţie, respectiv Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Școala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, conform actelor normative în vigoare.
Concursul de admitere se organizează şi desfăşoară într-o singură sesiune, în perioada 13-21.01.2018, conform graficului desfăşurării concursului de admitere.
Persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscrie pe unul dintre următoarele locuri:
- a) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 1300 de locuri (16 locuri pentru rromi, 10 locuri pentru alte minorităţi);
- b) Şcoala de Agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 300 de locuri (6 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi);
Locurile la instituțiile de învățământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei și bărbați.
Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale M.A.I. se realizează de structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, în raport de locul de domiciliu/reşedinţa candidatului înscris/ă în cartea de identitate.
Pentru a participa la concursurile de admitere în în școlile de poliție, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
- e) să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
- f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractual individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Aptitudinea/inaptitudinea prevăzută la lit. d) se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la lit. f) se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat.
Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, sunt următoarele:
- a) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 femeile;
- b) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
- c) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
- d) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Verificarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la lit. a) şi b) se realizează cu ocazia examinării medicale.
Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Suceava (tel. 0230/203112) sau de pe pagina de internet a unităţii: http://sv.politiaromana.ro.
Lasa un raspuns