Miercuri, 18 septembrie, în intervalul orar 06:00-10:00, poliţişti din cadrul structurilor de transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat activități specifice pe raza județului Suceava în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în stațiile de cale ferată și în apropierea acestora.

Potrivit IPJ Suceava, s-a  acţionat pentru depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în 4 stații CFR, fiind legitimate 34 de persoane și  controlate 4 bagaje. Totodată, au fost controlate 4 autovehicule, polițiștii aplicând în total 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.020  lei.

Poliţiştii vor acţiona în continuare pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Poliţia Transporturi are misiunea de a veghea ca viaţa, integritatea şi bunurile dumneavoastră să fie în siguranţă pe perioada cât vă aflaţi în staţiile CFR şi în mijloacele de transport feroviar.

Acest lucru este posibil doar cu ajutorul călătorilor, dacă aceştia respectă un minim de recomandări:

  • nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp;
  • nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri, cafea de la persoane necunoscute;
  • nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele persoanelor necunoscute;
  • la urcarea şi coborârea din tren supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele;
  • nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de mare valoare;
  • la plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra dumneavoastră;
  • nu apelaţi la servicii neautorizate de transport bagaje sau persoane, chiar dacă acestea vi se par mai ieftine;
  • evitaţi ”prieteniile” ocazionale şi nu vă lăudaţi cu bunurile sau valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră ori cu achiziţiile personale în dialogurile cu ceilalţi călători;
  • cereţi să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.