Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie afimă, referindu-se la educaţia sexuală în şcoli, că nu poţi să îi dai copilului cuţitul să se joace că se va răni şi consideră că educatorii, psihologii şi oamenii de credinţă trebuie să îşi spună acum cuvântul deoarece societatea noastră are nevoie de înţelepţi, iar fără aceştia intră în degringoladă.
“Nu mai sunt criterii după vârstă. Minorii, care totdeauna au fost tutelaţi de părinţi sau de tutorii lor, care nu aveau părinţi, acum se ridică această tutelă şi acest drept al părinţilor . Elevii minori au drepturi de majori. Este o anomalie. Nu poţi să îi dai copilului cuţitul să se joace, că el se va răni şi de la aceste lucruri pe care nu le înţeleg şi care pot fi folosite instinctual şi părinţii pănă acum i-au păzit pe copii să nu îşi dezvolte nişte instincte fiind minori, care ar putea să le aducă mari prejudicii morale şi structurale, sigur elevii sunt lăsaţi fără o tutelă, ceea ce este imposibil de acceptat ,astfel încât aş vrea ca toţi educatorii, psihologii, oamenii de credinţă, oamenii de bun simţ, oamenii care cred într-o minimă morală, cum era şi domnul Pleşu cu Minima Moralia, să îşi spună cuvântul acum pentru că societatea noastră are nevoie de înţelepţi. Fără înţelepţi, fără oameni luminaţi societatea noastră intră în degringoladă”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, într-o emisiune la Radio Dobrogea.
El consideră cei mai importanţi pentru viitorul copiilor sunt specialiştii şi aceştia trebuie ascultaţi.
“De aceea, eu aş invita pe toţi oamenii care simt o datorie să contribuie la binele societăţi să îşi spună cuvântul şi statul să îi asculte pentru că sunt specialişti. Se vorbeşte că trebuie să ne ghidăm după profesionişti, după specialişti. Cei mai importanţi specialişti pentru viitorul copiilor noştri sunt cei care se ocupă de acest viitor al lor cu profesionalism, părinţii, duhovnicii, psihologii, psihanaliştii şi chiar filosofii cei curaţi cu credinţă, toţi pot să contribuie”, a transmis ÎPS Teodosie, informează news.ro.
Sursa: PS NEWS
Lasa un raspuns