Administratorul Public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, a răspuns  îngrijorărilor exprimate de subprefectul de Suceava Florin Sinescu în privința asigurării siguranței rutiere pe timp de iarnă pe drumurile județene ce se modernizează prin proiectul cu finanțare europeană pe Axa Suceava-Iași.

 

„Dincolo de a fi o replică la cele afirmate de domnul subprefect al județului, domnul Florin Sinescu (așa cum s-ar cuveni unui demers politic, dar care nu l-ar avantaja deloc pe domnul subprefect), cu privire la axialul Suceava-Iași, în calitate de administrator public al județului și coordonator al serviciului public care derulează acest proiect, vreau să prezint datele reale și corecte care trebuie avute în vedere.
Semnarea contractului de finanțare s-a produs la sfârșitul anului 2017, deci nu au trecut nicicum 8 ani de atunci.
Consiliul județean Suceava nu este liderul acestui proiect, ci Consiliul județean Iași, așa cum au stabilit fostele conduceri celor două consilii județene, iar noi apreciem că ar fi fost mai mult eficient ca fiecare consiliu în parte să-și fi derulat contractele de proiectare și audit de siguranță, care oricum ne-au fost predate nouă de liderul de proiect în cursul anului 2019”, a precizat Irinia Vasiliciuc.

Administratorul Public a explicat că Consiliul Județean a suplimentat lucrările de pe acest drum cu suma de 86 de milioane de lei, adică peste 50% în plus față de finanțarea primită de la Uniunea Europeană.

„Consiliul Județean Suceava și-a asumat imediat ce legislația a impus-o, o finanțare suplimentară de 86 milioane de lei, adică peste 50% în plus față de finanțarea europeană, pentru majorarea salariilor în ramura construcțiilor și a semnat contractele de lucrări cu asocierile de firme câștigătoare, dând ordinul de începere a lucrărilor în luna mai 2020, după ce a derulat două licitații (la prima neexistând niciun ofertant).
De la data semnării contractelor de lucrări, asocierile de mai multe firme, câștigătoare ale licitațiilor, au lucrat conform cu cele ofertate, acestea gestionând-și resursele materiale, financiare și tehnice după cum au considerat, nefiind nicicum permis să intervenim în politica de resurse tehnice sau umane ale constructorilor, noi doar le-am asigurat la timp finanțarea legală.
După cum am spus, licitația a fost câștigată de asocieri de mai multe firme, care și-au împărțit drumul în tronsoane de lucrări, fapt pentru care constructorii au deschis organizări de șantier pe întreaga lungime a drumului, fiind evident că discutăm despre un obiectiv de investiții foarte complex (foarte mulți kilometri de drumuri și multe poduri) și nu de un loc de joacă pentru copii”, a transmis administratorul public al județului Suceava.

Irina Vasilciuc a dat asigurări că a există o monitorizare permanentă a acestui șantier în timpul în care au fost făcute lucrări.

„Vă asigur, de asemenea, că am monitorizat permanent, prin supervizorul de lucrări, tot ceea ce s-a întâmplat în șantiere, că am notificat toate întârzierile, că am luat toate măsurile care ne reveneau pentru ca acest obiectiv să se poată realiza, însă după 2 ani de zile a intervenit acea renunțare la lucrări din partea firmelor care au deținut contractele.
De aceea, astăzi suntem din nou în procedura de licitație pentru restul de executat și sperăm ca într-un timp scurt, dar obligatoriu legal, să fie reluate și apoi finalizate lucrările.
Au fost luate deja toate măsurile de punere în siguranță a circulației pe drumul public, inclusiv semnalizarea rutieră, am intervenit și o vom mai face acolo unde se impune cu lucrări de reparații pentru a reduce cât se poate disconfortul care a fost creat prin întreruperea lucrărilor de către constructor, dar vreau să fim corect înțeleși de populație, întrucât cele prezentate de domnul Sinescu nefiind conforme cu realitatea duc spre enunțuri politicianiste, din care nimeni nu are de câștigat.

Noi, cei din Consiliul Județean Suceava și colegii de la Direcția Județeană de Drumuri, vom face tot ceea ce trebuie pentru ca circulația pe acest drum să se poată face în condiții de siguranță și pentru a finaliza cât mai repede lucrările începute prin proiect” a concluzionat Irina Vasilciuc

One Response

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : pe toroidul {suceava – cernauti- balti – chisinau – iasi – suceava} in proiectie n.a.s.a.& c.e.r.n. ______ diviziunea s- I _ subdiviziunea s : dezvoltam deci un exercitiu ( o implement are de functii ) spatial in care nordul u.e. si euroatlantic intra in sincronizare ( eugen coseriu – gina puica____ mihai grigore ” o lingvistica integrala _ ” :Irina _ senat presedinte de comisie : ” shakespeare in albastru ” :

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.