Muzeul Național al Bucovinei organizează ediția a III-a a proiectului de educație muzeală „Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”.
Încă de la prima ediție care a avut loc în anul 2021, proiectul educațional – concurs s-a bucurat de un mare succes, dovadă fiind numărul mare de participanți și interesul real manifestat de aceștia. A fost un semn că muzeul nostru și participanții au nevoie de un astfel de concurs, care îmbină pasiunea copiilor și adolescenților pentru scrisul de mână cu dorința de cunoaștere și familiarizare cu personalități ale Bucovinei.
Și anul acesta, în luna MARTIE, Muzeul Național al Bucovinei vă invită să exersați scrisul de mână în cadrul concursului de caligrafie organizat on-line, pe pagina de facebook a Muzeului de Istorie. Cu această ocazie, pasionații scrisului frumos își vor putea arăta măiestria în arta caligrafiei. Cine dorește să participe la concurs trebuie să copieze caligrafic, pe o coală de hârtie A4, un fragment, la alegere, despre o personalitate a Bucovinei. Recomandăm să alegeți un text semnificativ despre personalitatea aleasă.
Textul ales va fi caligrafiat de mână, pe o coală de hârtie, va conține diacritice și va avea maximum 150 de cuvinte. Este permis scrisul și cu cerneală colorată. Încurajăm, de asemenea, îmbinarea scrisului cu elemente decorative. Se pot folosi orice fel de instrumente de scris: stilou, toc, pană, pix cu vârf subțire.
Proiectul se adresează celor două categorii de vârstă: participanți de 9-12 ani și de 13-18 ani.
Lucrările realizate vor fi aduse la Muzeul de Istorie din Suceava sau vor fi trimise prin e-mail la marketing@muzeulbucovinei.ro. Lucrările vor conține numele autorului, vârsta, clasa, școala și numele profesorului îndrumător, acolo unde este cazul. Acestea vor fi postate pe pagina de facebook, iar cele mai frumoase vor fi premiate.
Evaluarea va fi realizată de o comisie de specialitate din muzeu, iar premiile se vor acorda, ținându-se cont de cele două categorii de vârstă participante. Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni, constând în diplome și produse marca Muzeul Național al Bucovinei, pentru fiecare categorie de vârstă.
Cu lucrările realizate, Muzeul Național al Bucovinei va organiza și un eveniment expozițional.
Lasa un raspuns