Ca urmare a înființării, începând cu data de 20 decembrie 2019, a Registrului electronic de evidență a zilierilor, ca modalitate de transmitere a datelor privind evidența zilierilor, Inspecția Muncii pune la dispoziția beneficiarilor o aplicație mobilă, care va putea fi utilizată de către toți angajatorii care folosesc ca forță de muncă zilieri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm că beneficiarul/utilizatorul are obligația să înfiinţeze, să completeze şi să transmită Registrul electronic de evidenţă a zilierilor conform metodologiei şi modelului ce urmează a fi stabilite în termenul legal prevăzut de 60 de zile, prin ordinul ministrului muncii şi protecției sociale, să înregistreze, în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional, să transmită registrul electronic, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.