Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat în luna decembrie 2017 campania la nivel naţional privind verificarea modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislația muncii și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Obiectivele campaniei au fost: identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România; identificarea angajatorilor care utilizează cetățenii străini non UE în activități lucrative; identificarea angajatorilor români care primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin non UE detașat; verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor români pentru necesitatea respectării prevederilor legale privind angajarea străinilor; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României; eliminarea neconformitățílor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și după caz, aplicarea de sancțíuni contravenționale corespunzătoare.

Campania a vizat societățile care potrivit art. 27 din Ordonanța 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, au notificat inspectoratul teritorial de muncă cu privire la detașarea cetățenilor străini non UE; angajatorii care au fost sancționați pentru nerespectarea condițiilor legale privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini pe teritoriul României și angajatorii care au transmis în Registrul general de evidență a salariaților, contracte individuale de muncă încheiate cetățenilor străini non UE.

Potrivit unui comunicat al ITM Suceava, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 35 controale, în urma cărora s-au aplicat un număr de 9 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 6.500 lei.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.