Miercuri, 9 octombrie 2019, de la ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reîncep activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”.

O grupă de copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani vor pătrunde într-un univers nou și fascinant, îndrumați de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și de Sophie Bordas, noul lector de limba franceză pentru anul universitar 2019-2020. Imagine, culoare, joc, cântec, comunicare sunt câteva cuvinte-cheie care vor caracteriza relația profesor-elev. Un spațiu generos, care se poate organiza după nevoie, este ambientul adecvat activităților de învățare propuse, la care se adaugă metode moderne de învățare a limbii franceze pentru copii și adolescenți.

Începând cu ora 18.00, iubitorii de film francez pot viziona comedia Tais-toi! (2003), scrisă și regizată de Francis Veber, cu Gérard Depardieu, Jean Reno și Richard Berry. Este o comedie cu o acțiune minunată, în care comicul de situație și cel al limbajului își dau mâna. Actori de marcă ai ecranului francez aduc un plus de interpretare scenariului acestui film. Sucevenii doritori să asiste la o astfel de activitate sunt invitați la Biroul Francez.

Menționăm că Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară sunt parteneri în realizarea proiectului „Francofonia în comunitate”, proiect destinat comunității locale, unic în România, care se desfășoară începând cu anul 2017, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.