Miercuri, 14 martie, de la ora 19:00, la Auditorium „ Joseph Schmidt” va concerta interpreta de muzică folk Maria Gheorghiu.

Originară din Reșița, Maria Gheorghiu a studiat muzica timp de 8 ani, 4 de vioară și 4 de oboi, și a cântat într-un cor de cameră timp de 10 ani. S-a lansat în folk în perioada de destrămare a cenaclului Flacăra, reușind să prindă pentru scurt timp acest tren, cântând piesa „Perechea sălbăticită”.

După o pauză de câţiva ani, revine pe scene, câştigând festivalul „Om bun” în 1993. Au urmat primele imprimări în radio și în studioul lui Adi Ordean. Primul material discografic a fost produs de către ROTON în 1995 (Lacrimi în flăcări).
Au urmat alte albume la alte case de discuri (Alpha Sound, Intercont sau Patria): „Canon și Maria Gheorghiu”, „Pe la case laminate”, „Floare de vârtej, timp netrăit”, „Curcubeu”, „De 20 de ani om bun”.
Artista are în repertoriu și cântece ale Mariei Tănase, dar și cover-uri (Cancao du Mar, Gracias a la Vida, Dust in the Wind, Carrigfergus etc.)

„Am învățat în decursul anilor petrecuți pe scenă că definitorie pentru un artist este comunicarea cu publicul, faptul că trebuie să îi convingi de sinceritatea gestului tău artistic, să le dai ocazia să se regăsească în cântecele tale și, cel mai important, să știe că tu ești acolo, pe scenă, pentru ei, nu pentru tine. Nu am făcut niciodată o ierarhizare a scenelor pe care am cântat, (deși au fost multe și în țară și în lume), pentru că nu scena cu numele ei este importantă, ci actul artistic în sine. Are vreo importanță că ai cântat pe scena Filarmonicii din Kiev sau în nu știu ce sală mare de concerte din Paris, Madrid, Roma sau Chicago atâta vreme cât tu nu ai reușit să convingi, să simți publicul vibrând cu tine la fiecare notă, respirație sau tăcere?” ( Maria Gheorghiu).
În ultimii ani, Maria Gheorghiu e tot mai prezentă în peisajul muzicii folk, susținând numeroase concerte în țară, dar și în străinătate.
La sfârşitul lunii octombrie din 2017 a lansat cel de-al 7-lea album de autor „Câmp de lavandă”, un album care cuprinde cântece de dragoste, unele dintre ele fiind deja foarte iubite de public: „Punți înghețate”, „Fluturi”, „Câmp de lavandă”, „Descântec de Soare și de Lună”.

Prețul unui bilet este de 10 Ron.
Preţul unui bilet pentru studenţi, elevi si pensionari este de 5 Ron.
Biletele se pot achiziționa și on-line de pe ccs-sv.ro ; biletesuceava.ro

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.