În noaptea de 12 spre 13 septembrie, jandarmii suceveni au desfăşurat, în comun cu Asociaţia Club Sportiv Bucovina Fishing, o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol în zona Acumulării Rogojeşti, din apropierea localităţii Siret, judeţul Suceava.
În urma acţiunii desfăşurate, au fost depistate două persoane de sex masculin care aveau asupra lor o plasă de tip monofilament cu dimensiunea totală de aproximativ 70 m prin intermediul cărora s-au pescuit aproximativ 30 de kilograme de peşte din speciile ştiucă, crap, lin și alte specii.
Persoanele în cauză au fost conduse la Secția de Poliție Siret pentru cercetări. Peştii au fost redaţi mediului natural, iar plasele de pescuit au fost distruse prin ardere.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va acţiona şi în perioada următoare pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul.
Lasa un raspuns