Subprefectul Silvia Boliacu rămâne în continuare în funcția pe care o ocupă de aproximativ doi ani. Hotărârea a fost luată de Guvernul României care, după ce a decis ca Lucian Eșanu să fie noul subprefect al județului Suceava, nu va mai publica acum decizia în Monitorul Oficial. Astfel, Instituția Prefectului Județului Suceava a ajuns, din nou, de râsul curcilor.

Trebuie precizat că la sfârșitul săptămânii trecute, prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a declarat că Lucian Eșanu va fi noul subprefect, fiind doar o chestiune de zile până când va fi instalat. Mirela Adomnicăi a declarat joi, 12 septembrie, că în cursul zilei de luni (16 septembrie n.r.) sau marți (17 septembrie n.r.) se vor face toate demersurile necesare preluării funcției de către Lucian Eșanu, în contextul în care Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial.

S-a dovedit că „s-a schimbat doar schimbarea”, nu și subprefectul, iar marți, 17 septembrie, prefectul Mirela Adomnicăi, și-a schimbat declarația, spunând că Hotărârea de Guvern nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că nu se pot aplica prevederile, iar subprefectul Boliacu va râmâne în funcție.

Trebuie precizat că jocurile politice făcute de către Băișanu, care intenționa să susțină Guvernul PSD, au făcut tot posibilul ca la Instituția Prefectului Județului Suceava să nu se schimbe nimic. Cu alte cuvinte, Hotărârea de Guvern a fost băgată la naftalină, urmând a fi scoasă când și dacă va fi nevoie.

 

Cum au stat lucrurile în celelalte județe?

 

Guvernul României a anunțat că a operat mai multe schimbări în funcții de prefect și subprefect, mai precis în județele în care trimișii Guvernului în teritoriu erau din partea ALDE. 

Cert este că în județele în care nu există un Alexandru Băișanu care să tragă sforile și să joace la două capete, prefecții și subprefecții ALDE au fost schimbați cu cei ai PSD. Ceea ce este și normal, întrucât ALDE nu își mai asumă guvernarea. La Suceava, se trage cu dinții de funcții și privilegii.

În continuare vă prezentăm și celelalte numiri din țară.

Guvernul a decis în ședința de luni, 9 septembrie schimbarea din funcție a Luminiței Maricica Coșa. Astfel, fostul subprefect Valentin Ivancea a fost numit prefect, iar fostul secretar de stat Paul Claudiu Cotîrleț este noul subprefect al județului Bacău.

Demiterea fostului prefect Luminița Maricica Coșa are loc în contextul ieșirii ALDE de la Guvernare.

 

Nicolae Gheorghe Mera este noul subprefect de Alba. Joi, 12 septembrie, de la orele 17:30, la Prefectura Alba a avut loc investirea acestuia în funcție.

Decizia a fost luată de Guvern, în ședința de luni, 9 septembrie. Tot luni, executivul a decis încetarea ocupării acestei funcții publice de către Monica Popescu.

Monica Popescu a fost suprefect de Alba din 2017, fiind propusă de ALDE, formațiune politică retrasă de la guvernare.

Dupa demisia subprefectului Valentina Iosub, miercuri, 11 septembrie, a fost instalat pe functie Adrian Blanaru. Astfel, Blanaru este noul subprefect de Iași.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.